Urină - sediment calitativ

Analiză din categoria:Biochimie

Preț:18 lei

Durată:1 zi

Pregătire pacient:Se recomandă determinarea din prima urină de dimineață, care este mai concentrată și nu este influențată de dietă sau de efort fizic. Se poate efectua determinarea și din urina spontană (urina recoltată în alt moment al zilei) în funcție de solicitarea medicului. Recoltarea urinei se realizează după toaleta locală a zonei genitale cu apă și săpun. Ștergerea zonei se va realiza doar cu tampoane sterile, respectând direcția dinspre partea anterioară spre cea posterioară (din față înspre spate). La bărbați, se va decalota glandul atât la toaletare, cât și în timpul recoltării probei. La femei, se recomandă utilizarea unui tampon intravaginal pentru a evita contaminarea urinei cu secreții vaginale. Se va evita recoltarea în timpul perioadei menstruale.

Material biologic:10 ml de urină

Recipient de recoltare:Recipient de unică folosință pentru urină.

Eșantion recomandat:Urină

Pregătire material biologic:Urina proaspătă se centrifughează, se aruncă supernatantul, se resuspendă elementele sedimentate și se examinează microscopic, între lamă și lamelă (preparat nativ, fără colorare).

Stabilitate:Proba de urină menținută la temperatura camerei va fi examinată în 2 ore. Dacă nu se realizează examinarea în acest interval de timp, urina va fi păstrată la frigider până la 24 de ore.

Transport:Refrigerat

Metodă:Microscopie

Informații clinice:

Se recomandă ca sedimentul urinar să fie efectuat și interpretat împreună cu examenul biochimic al urinii. Acesta este format din elemente organizate și neorganizate.  

A) Sedimentul organizat cuprinde celule (celule epiteliale, leucocite, eritrocite), cilindri și pseudocilindri, paraziți, spermatozoizi, floră microbiană.

• Celulele epiteliale pot fi poligonale sau rotunde și provin din tubii renali sau din căile urinare. Acestea au o semnificație clinică numai atunci când sunt prezente într-un număr ridicat și indică o inflamație. Se găsesc în mod normal în urină (rare), datorită descuamării fiziologice a mucoasei. Celulele rotunde indică proveniența renală, mai ales când coexistă cu cilindrii epiteliali. Celulele în formă de rachetă sau umbrelă indică proveniența vezicală. 
• Leucocitele: în urina normală sunt prezente rar leucocite. Prezența lor frecventă (dispuse izolat sau grupat, integre sau alterate) indică o inflamație la un anumit nivel al tractului urinar și este regăsită în multe patologii ale căilor urinare. Se asociază adesea cu infecțiile bacteriene (cistită, uretrită, pielonefrită). O leucociturie acompaniată de o valoare crescută a proteinuriei indică implicare renală. Numărul foarte mare de leucocite poartă numele de piurie și se asociază cu o infecție acută a tractului urinar, dar poate fi prezentă și în apendicită, pancreatită sau în situații neinfecțioase: glomerulonefrita din lupus eritematos sistemic, acidoza tubulară renală, leziuni ale ureterelor, ale vezicii urinare sau uretrei, stres, deshidratare. Prezența leucocitelor în absența infecției bacteriene necesită diagnostic diferențial cu alte infecții/inflamații: tuberculoză renală, infecție cu Chlamydia, inflamația tractului urinar determinată de litiaza renală, prezența de tumori sau prostatită. La femei, poate apărea un număr crescut de leucocite datorită contaminării vaginale.
• Hematiile (eritrocitele): în urina normală pot fi prezente rar eritrocite (1-4/câmp microscopic). Peste acest număr, se definește o hematurie microscopică, iar dacă întreg câmpul microscopic este acoperit de hematii, atunci se poate discuta despre hematurie macroscopică (vizibilă și cu ochiul liber). Hematuria poate avea mai multe cauze: 
  • extrarenale: leucoze, endocardite septice, diateze hemoragice. Mare atenție însă la hematuria de natură genitală (prin contaminarea cu sânge menstrual).
  • vezico-ureterale: neoplasm de prostată, cistită, polipoză uretro-vezicală, infecții, tumori vezicale, litiaza vezicii urinare, corpi străini intravezicali sau ureterali, diverticuli vezicali, traumatisme locale;
  • renale: litiază, glomerulonefrite acute sau cronice, tumori benigne sau maligne, tuberculoză renală, infarct renal, necroză papilară, rinichi polichistic;
  • Important este diagnosticul diferențial al provenienței hematuriei: hematiile decolorate au origine renală, cele gălbui-portocalii sau strălucitoare provin din căile urinare. De asemenea, este important să se precizeze dacă hematiile sunt deformate și numeroase: un procent mai mare de 30% de eritrocite deformate reprezintă un indicator de afectare glomerulară.
• Cilindrii reprezintă mulaje ale tubilor renali ca urmare a gelificării la acest nivel a proteinelor, substanțelor albuminoide sau mucoaselor. Au formă alungită (cilindrică), sunt bine colorați și pot conține: hematii, leucocite, celule epiteliale, detritusuri celulare sau bacterii. În funcție de compoziția lor și de frecvență, diagnosticul va fi diferit, după cum urmează:

1. cilindrii leucocitari: indică o afecțiune renală parenchimatoasă. Apar în pielonefrite acute, glomerulonefrite, nefrită interstițială sau lupică. De cele mai multe ori, leucocitele aderă de cilindrii hialini sau de mucus;
2. cilindrii granuloși: sunt prezenți în nefritele difuze acute și cronice, dar și în urma efortului fizic intens (tranzitor);
3. cilindrii ceroși: rezultă din cilindrii granuloși. Apar în insuficiență renală cronică severă, amiloidoză renală, nefropatie diabetică, hipertensiune malignă, dar și în caz de rejet al grefei renale;
4. cilindrii eritrocitari (hematici): indică o leziune glomerulară. Apar în glomerulonefrită acută sau cronică, traumatisme renale, sindromul Goodpasture, nefrită lupică, endocardită bacteriană subacută. Aceștia mai pot apărea în cazurile de tromboză de venă renală, infarct renal, pielonefrite severe, hipertensiune malignă, insuficiență cardiacă congestivă sau periarterită nodoasă;
5. cilindrii pigmentari, hemoglobinici, mioglobinici, bilirubinici: apar în situații speciale - hemoglobinurii de efort, sindromul de strivire;
6. cilindrii grăsoși: apar ca urmare a degenerescenței grăsoase a epiteliului tubular, în cazurile de sindrom nefrotic sau în proteinurii masive, glomerulonefrite cronice, nefroză lipoidă, lupus eritematos sistemic, nefroze toxice renale;
7. cilindrii epiteliali: apar în nefrite (în special, la cele acute), alături de cilindrii grăsoși. Pot fi prezenți și în necroza tubulară acută ca urmare a expunerii la nefrotoxice sau la acțiunea unor virusuri (virusuri hepatice, virus citomegalic) sau în caz de rejet a grefei renale;
8. cilindrii hialini: pot apărea și în urina persoanelor sănătoase. Acest tip de cilindri apar de regulă după efort, ortostatism prelungit sau în stări de deshidratare și se găsesc rar în patologia renală ușoară.

În afară de cilindri, în sedimentul urinar se mai pot întâlni formațiuni fără semnificație patologică, precum:

1. pseudocilindri: alcătuiți din urați, fosfați, săruri minerale sau bacterii. Sunt asemănători cilindrilor granuloși, fiind însă solubili în soluție de acid acetic 3%.
2. cilindroizi: apar ca formațiuni cilindrice alcătuite din mucusul precipitat în tubii renali.

• Paraziții pot fi prezenți în tractul urinar (exemplu: Schistosoma haematobium) și în urină, unde apar alături de leucocite și hematii sau pot fi prezenți ca urmare a contaminării urinei cu secreții vaginale (Trichomonas vaginalis) sau prin contaminare fecală (Enterobius vermicularis).
• Spermatozoizii pot fi prezenți în urina bărbaților în cazul emisiilor nocturne sau în cazul unor afecțiuni ale aparatului genital. Atât la femei, cât și la bărbați, aceștia pot apărea și în urma unui contact sexual.
• Flora microbiană prezentă bacteriilor trebuie interpretată în context clinic și în concordanță cu examenul de sumar de urină. Când există suspiciune de infecție urinară (prezența bacteriilor și a unui număr mare de leucocite) se va recomanda efectuarea uroculturii pentru stabilirea agentului patogen și a sensibilității acestuia la antibiotice. Prezența celulelor levurice trebuie interpretată precaut: infecții urinare cu Candida albicans (cea mai frecventă levură) pot apărea la pacienții diabetici, însă se întâlnesc celule levurice și în examenul sedimentului urinar ca urmare a contaminării vaginale sau cutanate (la recoltare).
• Filamente de mucus: deseori fără semnificație patologică. În cantitate mare, acestea pot indica o inflamație sau iritație a tractului urinar.
• Celule neoplazice: sunt celule atipice, dispuse izolat sau grupat.

B) Sedimentul neorganizat este alcătuit din săruri precipitate sub formă amorfă sau de cristale. În funcție de pH și de concentrarea urinei, se disting:

1. urina acidă: cu cristale de acid uric, oxalat de calciu, săruri de urat amorf. Mai rar, apar cristale de sulfat de calciu, urat de sodiu, acid hipuric, cistină, leucină, tirozină sau colesterol.
2. urină alcalină: cu cristale de fosfat amoniaco-magnezian, fosfat bi- și tricalcic, carbonat de calciu, urat de amoniu.

De obicei, în urina proaspăt emisă nu se găsesc cristale, acestea apar după ce urina a fost păstrată mai mult timp la temperatura camerei. În cazul în care se elimină un număr mare de cristale, acesta poate fi un semn de litiază renală. Cristale urinare apar și în cazurile de:

• diabet zaharat;
• stări febrile;
• hemoragii digestive;
• distrugeri tisulare mari.

Și alimentația poate influența prezența cristalelor în urină. Spre exemplu, o alimentație vegetariană predispune la apariția cristalelor de oxalat de calciu, fosfat de calciu sau fosfat amoniaco-magnezian, pe când o alimentație în care predomină carnea predispune la apariția cristalelor de acid uric și urați.

• cristalele de acid uric: au semnificație clinică în gută, stări febrile acute, nefrite cronice;
• cristalele de oxalat de calciu: apar în litiază renală sau alte boli renale cronice severe, diabet zaharat sau afecțiuni hepatice;
• cristalele de cistină: au semnificație clinică, pot forma calculi și apar în cistinuria congenitală;
• cristalele de leucină: au semnificație clinică, apar în caz de sindrom Fanconi, boala urinii cu miros de „sirop de arțar” sau boli hepatice severe;
• cristalele de tirozină: au semnificație clinică și se întâlnesc în tirozinoză și în cazul bolilor hepatice;
• cristalele de colesterol: reprezintă distrucții tisulare întinse și apar în nefrite, nefroze sau în obstrucții ale vaselor limfatice toracice sau abdominale (chilurie).