www.medcenter.ro Web analytics

rezultate analize

Analize medicale de laborator
și clinici medicale

Call Center GRATUIT
0800 800 599
Luni - Vineri 8:00 - 20:00
PROGRAMARE ONLINE

Sumar urină - biochimie (densitate, pH, glucoză, corpi cetonici, proteine, bilirubină, urobilinogen, acid ascorbic, leucocite, hematii)
Biochimie

Această analiză medicală poate fi decontată pe baza unui bilet de trimitere valabil, emis de un medic de familie/medic specialist, în limita plafonului disponibil oferit de Casa de Asigurări de Sănătate.
Recoltarea probelor pentru analizele decontate se efectuează pe bază de programare telefonică, la numărul GRATUIT de Call Center 0800 800 599.
14 lei
1 zi
Se recomandă determinarea din prima urină de dimineață, care este mai concentrată și nu este influențată de dietă sau de efort fizic. Se poate efectua determinarea și din urina spontană (urina recoltată în alt moment al zilei) în funcție de solicitarea medicului. Recoltarea urinei se realizează după toaleta locală a zonei genitale cu apă și săpun. Ștergerea zonei se va realiza doar cu tampoane sterile, respectând direcția dinspre partea anterioară spre cea posterioară (din față înspre spate). La bărbați, se va decalota glandul atât la toaletare, cât și în timpul recoltării probei. La femei, se recomandă utilizarea unui tampon intravaginal pentru a evita contaminarea urinei cu secreții vaginale. Se va evita recoltarea în timpul perioadei menstruale.
10 ml de urină
Recipient de unică folosință pentru urină.
Urină
Nu este necesară.
Proba este stabilă 2 ore la temperatura camerei sau 24 de ore la 2-8 °C.
Refrigerat
Fotometrie
Parametru

Valori normale

Densitate

1.005 - 1.030

pH

5.0 - 8.0 
Nitriți absent
Glucoză absent
Corpi cetonici absent
Proteine absent
Bilirubină absent
Urobilinogen normal
Acid ascorbic absent
Leucocite absent
Hematii absent


Urina este un produs de filtrare, reabsorbție și excreție, reprezentând activitatea funcției renale.
Analiza urinei începe cu aprecierea caracterelor fizice (culoare, aspect), biochimice (densitate, pH, nitriți, glucoză, corpi cetonici, proteine, bilirubină, urobilinogen, acid ascorbic, leucocite, hematii), urmată de examinarea microscopică a sedimentului.

În mod curent, analiza urinei se realizează prin metoda semicantitativă, cu ajutorul stripurilor de urină. Acestea se imersează în urina pacientului, apoi sunt citite cu ajutorul unui analizor automat. Determinarea este rapidă și are indicații în investigarea unor afecțiuni renale, hepatice sau metabolice. În situații patologice, apar modificări de culoare în anumite zone ale stripului, corespunzătoare unui anumit paramentru. Modificarea de culoare este citită automat sau interpretată cu ajutorul unei scale de culori. În funcție de intensitatea culorii, se realizează interpretarea semicantitativă a rezultatului.
  • Culoarea normală a urinei este galben deschis, până la galben auriu, datorită prezenței pigmenților urinari (urocrom, urobilină, porfirină).
  • Urina de culoare galben închis apare în cazul bolilor febrile, efortului fizic intens, alimentației hiperproteice, fiind mult mai concentrată.
  • O urină incoloră se poate întâlni în cazul unui diabet insipid, diabet zaharat sau faza poliurică a insuficienței renale.
Alte modificări ale culorii urinei sunt:
  • roșu-aprins: hematurie în urina alcalină;
  • roșu-negricios: hematurie în urina acidă;
  • brun-verzuie: în afecțiuni hepato-colecistice; 
  • brun-închis: în alcaptonurie, melanosarcom.
Densitatea urinei este invers proporțională cu volumul urinar, cu excepția urinei provenite de la diabetici care au poliurie și elimină în același timp cantități mari de glucoză. Densitatea urinară este influențată de cantitatea de lichide ingerată de pacient (aportul mare de lichide determină o scădere a densității urinare), dar și de alți factori: transpirație abundentă, temperatură scăzută etc.

Diureza apoasă sau scăderea densității urinare (hipostenurie, densitate < 1.015) apare în cazurile de:
  • diabet insipid;
  • glomerulonefrite;
  • pielonefrite cronice;
  • insuficiență renală acută;
  • insuficiență renală cronică (fază compensată).
Creșterea densității urinare (hiperstenurie, densitate > 1.025) apare în:
  • deshidratare;
  • proteinurie;
  • diabet zaharat;
  • hipercalciurii;
  • insuficiență cardiacă congestivă;
  • toxemie gravidică;
  • diaree;
  • vărsături;
  • transpirații abundente.
pH-ul urinar mediu are valorile cuprinse între 5-6, variind în funcție de dietă:
  • Un regim vegetarian sau pe bază de produse lactate virează pH-ul în zona alcalină;
  • Un regim hiperproteic, bogat în carne, conduce spre aciditate.
Aciditatea urinei poate fi determinată de acizi organici, acid uric, acid citric, acid acetic, acid oxalic etc. Condițiile patologice ce duc la un pH acid al urinei sunt diabetul și insuficiența renală decompensată. De asemenea, urina acidă apare în caz de temperaturi crescute și mediu uscat, administrare de diuretice, inaniție, diaree, infecții urinare cu bacil E.coli sau tuberculoză renală. Alcalinizarea urinei poate fi întâlnită în cazul infecțiilor urinare (determinate de bacil Proteus spp. sau Pseudomonas spp.) sau în urma vărsăturilor abundente. Un pH alcalin (>8) poate fi întâlnit postprandial (după masă).

Urmărirea pH-ului urinar poate avea un rol important în:
  • prevenția litiazei renale. Calculii renali din sărurile acidului uric apar de obicei în urina acidă, de aceea, menținerea unui pH alcalin poate fi o metodă de prevenție. Litiaza cu săruri de fosfat amoniaco-magnezian apare în situații de pH alcalin - de obicei calculi asociați cu o infecție bacteriană (frecvent bacil Proteus spp). În acest caz, este necesară tratarea infecției urinare, modificarea pH-ului nefiind utilă;
  • excluderea diagnosticului unei necroze tubulare renale - în caz de pH acid;
  • controlul unei intoxicații cu salicilați - se recomandă menținerea unui pH alcalin.
Aparitia nitriților în urină este un indicator pentru o bacteriurie sau infecție urinară, ca urmare a transformării de către bacterii a nitratului în nitrit. Când se asociază și o cantitate însemnată de leucocite, se poate stabili diagnosticul de infecție urinară (frecvent de natură bacilară: E.coli, Klebsiella spp., Enterobacter spp., Citrobacter spp.). În acest caz, este necesară efectuarea uroculturii pentru stabilirea agentului etiologic și testarea sensibilității la antibiotice.
Trebuie reținut însă faptul că nu toate infecțiile urinare sunt însoțite de prezența nitriților în urină.  Spre exemplu, microorganismele cum sunt stafilococi, enterococi sau Pseudomonas nu produc nitriți.


Glucoza urinară (glicozurie/glucozurie) poate fi tranzitorie sau permanentă.
  • Glucozuria tranzitorie poate fi de origine alimentară și se întâlnește de regulă în sarcină (aproximativ 70% dintre gravide pot avea glucozurie fără semnificație patologică);
  • Glucozuria permanentă, patologică, apare în cazurile de diabet zaharat, când glicemia depășește 170-180 mg/dL (prin depășirea capacității de transport a celulelor tubulare);
  • Alte cauze de glucozurie cu hiperglicemie se întâlnesc în: hipertiroidism, acromegalie, tumori de corticosuprarenală, stres sau afecțiuni cerebrale;
  • Cauze de glucozurie fără hiperglicemie se regăsesc în caz de: diabet renal, sindrom Fanconi, boli infecțioase (scarlatină, difterie), intoxicații cu morfină, plumb, arseniu sau atropină.
Prin urină se elimină cantități reduse de corpi cetonici, care nu sunt decelați în urina normală. Aceștia apar la examenul "sumar urină" în caz de diabet zaharat sau în stări de hiperactivare a metabolismului lipidic.
Corpii cetonici apar și în cazul pacienților cașectici, în inaniție, în caz de vărsături incoercibile sau toxemie gravidică.

Concentrația proteinelor în urină este de maximum 100 mg/24 de ore, cantitate ce nu poate fi identificată prin metode uzuale de laborator. Prin metoda imunochimică s-a evidențiat originea plasmatică a acestor proteine, dar și proteine din căile urinare inferioare.
Proteinuria poate fi de cauză glomerulară sau tubulară.

Proteinuria glomerulară apare ca o consecință a creșterii permeabilității membranei bazale glomerulare datorită unor procese inflamatorii sau degenerative (nefropatii glomerulare), precum și a hipoxiei generale sau locale. În funcție de durată, proteinuriile glomerulare pot fi:

a) tranzitorii, funcționale: determinate de condiții care afectează temporar hemodinamica renală și astfel permeabilitatea membranei glomerulare:
  • proteinuria de efort: determinată de scăderea fluxului renal și creșterea permeabilității membranei glomerulare;
  • proteinuria ortostatică: întâlnită la tineri după 1-2 ore de stat în picioare;
  • proteinuria cauzată de factori externi: factori mecanici (lovire) sau factori termici (căldură, frig);
  • proteinuria de stază: edemul pulmonar acut, insuficiența cardiacă, pericardita constrictivă.
b) constante, patologice: întâlnite în diverse afecțiuni renale (nefropatii glomerulare), amiloidoză, diabet zaharat, colagenoze.

Proteinuria tubulară
se caracterizează prin conținut sărac în albumine și predominarea globulinelor. Se întâlnește în:
  • tubulopatii congenitale;
  • etapa poliurică a insuficienței renale;
  • rinichiul polichistic;
  • pielonefrită acută și cronică;
  • tubulopatii toxice exogene.
Principala proteină secretată tubular este proteina Tamm-Horsfall, secreția ei fiind mult crescută în procesele inflamatorii ale tractului urinar. În cazul anumitor afecțiuni precum mielomul multiplu, boala lanțurilor grele sau macroglobulinemia Waldestrom, apar în urină paraproteine. Acestea sunt globuline din clasa imunoglobulinelor.

Bilirubina este absentă în mod normal din urină. Aceasta apare în caz de stază biliară sau hiperproducție de bilirubină directă, conjugată, care produce pleiocromia urinei, ce precede apariția icterului (ajută la diagnosticul diferențial al icterului).

Urobilinogenul este prezent în cantitate scăzută în urina normală  (1-4 mg/24 de ore). Creșterea urobilinogenului poate fi întâlnită în cazurile de:
  • hepatite acute virale (poate precede creșterea bilirubinei în urină și apariția icterului), hepatită cronică agresivă, ciroza hepatică;
  • hiperproducția de bilirubină din icterele hemolitice; 
  • obstrucții biliare, când alături de pigmenții biliari se elimină urinar și săruri biliare (colaluria);
  • constipație.
Scăderea nivelului de urobilinogen în urină apare:
  • în cazurile de diaree, prin reducerea timpului de tranzit intestinal;
  • în urma tratamentului cu antibiotice, prin reducerea florei intestinale;
  • în cazurile de tulburare în excreția urinară a pigmentului.
Dispariția urobilinogenului în urină evidențiază absența bilei în intestin, situație care apare în obstrucțiile biliare totale (litiazice, dar mai ales neoplazice).

Acidul ascorbic (vitamina C) este o vitamină hidrosolubilă, a cărei eliminare renală se află în strânsă dependență de aportul alimentar.

Leucocitele care apar în urină sunt reprezentate aproape exclusiv de granulocite (neutrofile). Stripul de urină detectează atât leucocitele intacte, cât și pe cele degradate. Prezența lor în cantitate mare (leucocituria) este un marker al bolilor inflamatorii (uneori, fără bacteriurie, în caz de tumori sau tuberculoză renală) sau infecțioase ale tractului urinar, precum:
  • afecțiuni bacteriene: cistită, uretrită, pielonefrită acută sau cronică;
  • afecțiuni virale;
  • afecțiuni fungice;
  • afecțiuni parazitare (schistosomiază);
  • afecțiuni glomerulare;
  • nefropatii;
  • intoxicații.
Prezența hematiilor în urină (hematuria microscopică sau macroscopică) reprezintă un semn al afecțiunilor renale sau a tractului urogenital, precum:
  • litiază renală;
  • cistită;
  • pielonefrită;
  • glomerulonefrită;
  • tumori (vezicale, renale, uretrale);
  • adenom de prostată;
  • infarct sau traumatism renal.
În unele cazuri rare, poate apărea în afecțiuni hematologice: hemofilii, trombocitopenii sau la pacienți aflați sub tratament anticoagulant.

Există situații în care examenul biochimic al urinei (stripul de urină) să indice prezența eritrocitelor, dar la examenul microscopic (sedimentul urinar) să nu fie identificate hematii. În aceste cazuri este vorba despre mioglobinurie.

Mioglobina
este o proteină prezentă în fibrele musculare scheletice și cardiace și apare în sânge în cazuri de leziuni musculare. Prin urmare, o mioglobinurie poate apărea în caz de:
  • efort fizic intens;
  • traumatisme și distrofii musculare;
  • miozite;
  • arsuri severe;
  • șoc electric;
  • convulsii;
  • infarct miocardic;
  • intoxicații cu monoxid de carbon sau barbiturice;
  • infecții severe;
  • sindrom McArdle (mioglobinurie ereditară).
Disclaimer

Medcenter vă oferă analize medicale de laborator și interpretarea analizelor medicale la clinicile Medcenter. Diagnostic și tratament într-un singur loc!

Adrese utile:
Casa Națională de Sănătate Protecția Consumatorului Ministerul Sănătății
Despre noi Misiune, viziune și valori Centrul de Excelență Management Acreditări Cariere
Centre medicale Clinici medicale Puncte de recoltare
Analize medicale Rezultate analize Promoții Medici Specialități medicale Medicina muncii
Știri Noutăți Articole medicale Simpozioane Medicale Revista Medcenter Apariții Media Galerii Foto
Contact Laborator Central Trimite feedback Satisfacția clientului