www.medcenter.ro Web analytics

rezultate analize

Colesterol - Lipoproteine de densitate mică (Colesterol-LDL)
Biochimie

Această analiză medicală poate fi decontată pe baza unui bilet de trimitere valabil, emis de un medic de familie/medic specialist, în limita plafonului disponibil oferit de CNAS sau OPSNAJ.
Recoltarea probelor pentru analizele decontate se efectuează pe bază de programare telefonică, la numărul de Call Center 031 403 20 30 (număr cu tarif normal).
22 lei
1 zi
Recoltare à jeun (pe nemâncate). Pacientul poate bea apă, însă este recomandat să nu mănânce cu 12-14 ore înainte de recoltare și să nu consume alcool cu 72 de ore înaintea recoltării sângelui. Ideal ar fi ca pacienții să respecte o dietă echilibrată timp de 3 săptămâni înaintea testării.
Sânge venos (nu se testează specimene intens hemolizate sau lipemice sau icterice).
Vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator.
Ser
După formarea cheagului de sânge la temperatura camerei, se va separa serul prin centrifugare.
Serul poate fi depozitat 6 zile la 2-8 °C sau 3 luni la -20 °C.
Refrigerat
Spectrofotometrie
  • Normal: <100 mg/dL;
  • Risc mediu pentru boala coronariană: 100-159 mg/dL;
  • Risc crescut pentru boala coronariană: >160 mg/dL.
  • Serurile intens hemolizate, lipemice sau icterice pot afecta rezultatele testului;
  • Valori crescute ale LDL-colesterol pot aparea în cazul recoltării postprandiale a sângelui sau în sarcină;
  • Administrarea unor medicamente poate determina modificarea nivelului LDL-colesterol. Consultați medicul pentru interpretarea rezultatului în cazul în care urmați un tratament medicamentos.


Lipoproteinele sunt complexe alcătuite din lipide și proteine, având rol în absorbția și transportul colesterolului, a trigliceridelor și a vitaminelor liposolubile. Clasificarea lipoproteinelor se realizează în funcție de densitatea lor (proporția dintre proteine și lipide), cele mai cunoscute fiind: lipoproteinele cu densitate mare (HDL), lipoproteinele cu densitate mică (LDL) și lipoproteinele cu densitate foarte mică (VLDL).

LDL reprezintă lipoproteina cu conținutul cel mai mare de colesterol (60-70% din cantitatea totală de colesterol seric). Se formează în principal ca urmare a degradării VLDL (principalul transportor al trigliceridelor). Rolul principal al LDL este de a transporta colesterolul de la nivel hepatic către țesuturile periferice.

Datorită conținutului mare în colesterol, LDL joacă un rol major în patogeneza aterosclerozei și a bolii coronariene. Creșterea LDL-colesterol are un rol determinant în apariția bolii coronariene, chiar dacă nivelul seric al colesterolului total se află în limite normale. Prin urmare, dozarea LDL-colesterol este utilizată pentru aprecierea riscului cardiovascular și în stabilirea conduitei terapeutice.

În mod normal, raportul LDL-colesterol/HDL-colesterol este de 2,9 la femei și 3,3 la bărbați. Valoarea raportului peste 3,5 la femei și 3,8 la bărbați, crește riscul apariției bolii coronariene.

Variații ale valorilor:

Creșterea nivelului LDL-colesterol apare în cazul:
  • dietei bogate în colesterol și grăsimi saturate;
  • hipercolesterolemiei familiale (de tipul IIa);
  • hiperlipoproteinemiei (de tipul IIb și IIIe);
  • colestazei;
  • diabetului zaharat;
  • sindromului nefrotic;
  • insuficienței renale cronice;
  • hipotiroidismului;
  • mielomului multiplu;
  • porfiriei; 
  • anorexiei nervoase. 
Scăderea nivelului LDL-colesterol apare în:
  • hipo sau abetalipoproteinemie;
  • hipertiroidie;
  • nemii cronice;
  • afecţiuni hepatocelulare severe;
  • afecţiuni pulmonare cronice;
  • boli inflamatorii articulare.
Disclaimer

Medcenter vă oferă analize medicale de laborator și interpretarea analizelor medicale la clinicile Medcenter. Diagnostic și tratament într-un singur loc!

Adrese utile:
Casa Națională de Sănătate Protecția Consumatorului Ministerul Sănătății
Despre noi Misiune, viziune și valori Centrul de Excelență Management Acreditări Cariere
Centre medicale Clinici medicale Puncte de recoltare
Analize medicale Rezultate analize Promoții Medici Specialități medicale Medicina muncii
Știri Noutăți Articole medicale Simpozioane Medicale Revista Medcenter Apariții Media Galerii Foto
Contact Laborator Central Trimite feedback Satisfacția clientului