Unul din doi adulți suferă de intoleranță alimentară! Te afli printre ei?
Intoleranța alimentară este o stare patologică subdiagnosticată și foarte des întâlnită atât în rândul adulților, cât și al copiilor. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aceasta afectează la nivel mondial aproximativ jumătate din populația adultă.
Intoleranța alimentară reprezintă o afecțiune caracterizată prin respingerea anumitor alimente de către organism, atunci când nu le poate digera sau metaboliza eficient.
Studiile clinice au evidențiat influența acestei afecțiuni în apariția
sindromului de colon iritabil, din pricina afectării mucoasei intestinale.
Care sunt cauzele intoleranței alimentare?
Intoleranța congenitală reprezintă o cauză foarte des întâlnită a intoleranței alimentare.
Aceasta cuprinde cele mai frecvente tipuri:
- intoleranța la gluten, denumită și boala celiacă (o substanță care poate fi prezentă în cereale: grâu, orz, orez);
- intoleranța la lactoză (lapte de vacă, de capră sau de oaie și brânzeturi).
Pacienții care suferă de această afecțiune nu pot
digera sau
absorbi corect și eficient
substanțele nutritive din alimentele respective.
Totodată, în cadrul unor studii medicale recente s-a constatat că și alimente precum roșiile, fasolea verde, ardeiul gras, drojdia și gălbenușul sau albușul de ou pot declanșa intoleranțe alimentare.
Sensibilitatea la aceste alimente se poate manifesta și ca urmare a unui
consum excesiv a produsului respectiv. Astfel, abuzând de un anumit aliment, este posibil ca organismul să ajungă să îl respingă.
Cum se poate diferenția intoleranța alimentară de alergia alimentară?
Deși cele două patologii sunt adesea confundate, ele prezintă
diferențe majore atât ca incidență, moment al manifestării simptomatogiei, dar și ca amploare a reacțiilor imune.
Astfel,
alergiile alimentare sunt mai puțin întâlnite decât cazurile de intoleranță alimentară, afectând aproximativ 5% din populația adultă. Reacția de respingere a organismului la alimentul considerat alergen este acută și imediată.
În cazul alergiei alimentare, chiar și un consum scăzut al alimentului declanșator poate provoca reacții clinice violente, ce pot duce chiar la deces. În schimb, persoanele ce prezintă intoleranță alimentară pot consuma o cantitate mică din produsul respectiv fără a manifesta simptome.
Totodată,
simptomele celor două afecțiuni diferă foarte mult: dacă intoleranța se manifestă îndeosebi prin probleme și disconfort digestiv, reacția organismului în cazul unei alergii este exagerată, violentă și cauzează adesea inflamații cutanate.
Care sunt cele mai frecvente simptome ale intoleranței alimentare?
Există numeroase semne și simptome nespecifice ce pot indica o patologie de intoleranță alimentară, care se poate manifesta la nivel:
- Digestiv: prin dureri abdominale, colici, vărsături, greață, balonări, crampe, diaree lichidă, constipație, sindromul colonului iritabil, flatulență, boala Crohn, boala celiacă, probleme în a slăbi sau chiar și în a lua în greutate;
- Dermatologic: prin mâncărimi, eczeme, acnee, psoriazis, eritem, dematite sau urticarie;
- ORL: prin otite, rinite, sinuzite sau astm;
- Articular: prin crampe, artrite sau dureri musculare;
- Nervos: prin migrene, oboseală cronică, somnolență, insomnie, amețeală, somn agitat, depresie sau hiperactivitate.
Cum poate fi diagnosticată intoleranța alimentară?
Deși se estimează că intoleranța alimentară afectează 80% din populația României, puține cazuri sunt diagnosticate.
Simptomele acestei patologii sunt nespecifice și se pot manifesta în decurs de de 1-2 ore până la maxim 3 zile de la ingerarea alimentului declanșator. Astfel, în cele mai multe cazuri pacientul amână prezentarea la medicul specialist, întrucât nu sesizează că întâmpină probleme de sănătate, din cauza unor reacții imunitare întârziate. Prin urmare, luând în calcul și lipsa de specificitate a simptomelor, cazurile de intoleranță alimentară pot rămâne adesea nediagnosticate.
Diagnosticul de intoleranță alimentară poate fi stabilit cu precizie prin efectuarea unor teste serologice specifice, care identifică lipsa sau deficitul de enzime.
Pentru diagnosticarea corectă și rapidă a acestei patologii, se impune
consultul medical de specialitate. Pe baza stabilirii contextului clinic, medicul specialist va putea recomanda efectuarea testelor de sânge necesare pentru diagnosticare. În cadrul rețelei naționale Medcenter, puteți beneficia de o consultație de specialitate la medicii noștri cu vastă experiență în:
Medicină Internă sau
Gastroenterologie.
Pentru mai multe detalii și programări, ne puteți contacta GRATUIT la numărul de Call Center 0800 800 599 sau puteți accesa secțiunea de
Programări online, pentru a alege simplu și rapid ora și ziua programării!
Există un tratament eficient al intoleranței alimentare?
Calitatea vieții pacientului afectat de intoleranță alimentară poate fi îmbunătățită printr-o diagnosticare rapidă și urmarea unui tratament bazat pe o alimentație corespunzătoare, ce exclude alimentele pe care organismul acestuia nu le tolerează.
În funcție de gradul intoleranței, sistemul digestiv s-ar putea reface într-o perioadă ce poate varia de la 2 până la 6 luni, conform recomandării
medicului curant. De asemenea, tot
medicul specialist este cel care poate recomanda reintroducerea treptată a produselor sensibilizante în alimentație.
Să fim sănătoși, fiind informați!