www.medcenter.ro Web analytics

rezultate analize

7 trucuri pentru un organism sănătos

Homeopatia este o terapie care apelează la produse naturale, pe bază de plante sau substanțe minerale, pentru a stimula sistemul de apărare al organismului. Acestea împiedică accesul microbilor în organism sau favorizează o vindecare mai rapidă în cazul în care infecția s-a instalat deja în corp.

Fie că ești gripat sau doar răcit, e semn că sistemul tău imunitar suferă! De aceea, este important să ai grijă de sănătatea ta, iar mai jos am pregătit pentru tine câteva trucuri simple și practice, care te vor ajuta să îți menții organimsul sănătos.Vitaminele și mineralele întăresc imunitatea

Vitaminele și mineralele întăresc imunitatea!

Mănâncă sănătos și la nevoie, alege suplimente naturale, pentru a te feri de orice carență de vitamine sau minerale! Suplimentele de vitamine și minerale te ajută să furnizezi organismului combustibilul de care are nevoie pentru a funcționa la cote maxime. Vitaminele imunității sunt: seleniul, vitamina A, vitamina B6, vitamina C, vitamina D, vitamina E și zincul.

Mănânci usturoi, te vindeci!

Pentru a spori cum se cuvine eficiența imunității dobândite, trebuie să fim atenți la ce mâncăm. Există alimente care întăresc “scutul de apărare al organismului”. Alimentația bogată în fructe și legume, dar în care nu ocolim consumul de ceapă și usturoi, ne ajută să ținem piept bolilor. Alicina din usturoi acționează precum un antibiotic, ucigând virusurile și bacteriile și astfel protejând organismul.

Dormi suficiente ore, ține sub control presiunea sângelui și nu uita să faci sport în mod regulat!

Somnul este foarte important pentru organism, de aceea nu trebuie ignorată recomandarea specialiștilor în domeniu, de a ne odihni cel puțin opt ore pe noapte. Persoanele care nu dorm suficiente ore pe noapte sunt mai predispuse la infecții virale, boli de inimă sau tulburări psihice

Obiceiurile alimentare nesănătoase trebuie eliminate pentru a reuși să ținem sub control presiunea sangvină, evitând riscul de hipertensiune. Este indicat să nu consumăm prea multă sare sau mâncăruri bogate în grăsimi!

Grâul întărește imunitatea!

O cură de 3 luni cu grâu încolțit se recomandă persoanelor care au sistemul imunitar slăbit în urma unei intervenții chirurgicale sau de o boală cronică

Hidratează-te corect!

Dacă este hidratat insuficient, organismul se dezechilibrează, iar acest lucru poate determina apariția unor afecțiuni ale rinichilor, probleme la nivelul pielii și nu numai. Băuturile prea reci, dar și cele extrem de fierbinți irită membranele sensibile ale gâtului. Alege ceaiurile călduțe de cimbru și de salvie, pentru efectele lor emoliente, antiseptice și de întărire a imunității.

Ghimbirul și piperul negru au proprietăți benefice pentru sănătate!

Ghimbirul acționează ca antiinflamator, ceaiul din această plantă având proprietatea de a calma durerile de gât și tusea uscată. Piperul negru combate tusea și reduce simptomele răcelii.

Propolisul învinge afecțiunile de sezon!

Problemele căilor respiratorii, gâtul iritat sau nasul înfundat sunt doar câteva din afecțiunile ușor de alinat cu ajutorul propolisului, considerat cel mai bun dezinfectant natural, datorită efectelor sale cicatrizante, bactericide și antivirale.

Să fim sănătoși, fiind informați!

Autor: Dr. Manuela Udrea
Medic generalist cu competență în Apifitoterapie și Homeopatie Clinică

Arată-le și prietenilor!

Medcenter vă oferă analize medicale de laborator și interpretarea analizelor medicale la clinicile Medcenter. Diagnostic și tratament într-un singur loc!

Adrese utile:
Casa Națională de Sănătate Protecția Consumatorului Ministerul Sănătății
Despre noi Misiune, viziune și valori Centrul de Excelență Management Acreditări Cariere
Centre medicale Clinici medicale Puncte de recoltare
Analize medicale Rezultate analize Promoții Medici Specialități medicale Medicina muncii
Știri Noutăți Articole medicale Simpozioane Medicale Revista Medcenter Apariții Media Galerii Foto
Contact Laborator Central Trimite feedback Satisfacția clientului